vol1.jpg

RAFEE

Alcătuirea acestui volum de debut este, de asemenea, neașteptată. Doru Mihai Mateiciuc a strâns aici versuri care jalonează o aventură poetică de peste trei decenii. Bucovinean chibzuit, autorul nu s-a grăbit niciodată, precum majoritara pletoră de versificatori de circumstanţă ai vremii, ci a scris doar sub dicteul  frugal al nevoii personale. A publicat, când și când, în revistele culturale ieșene ale deceniului al optulea și al nouălea, în primul rând în „Opinia studenţească”, din a cărei fabuloasă redacţie a făcut parte pe timpul studenţiei și unde a surprins critica timpului cu o construcţie lirică în forma fixă inspirată de tradiţia niponă și de rigorile haiku-ului, a haikai-ului sau a tankăi (…)

 
vol2.jpg

ILUIZIA

Noul volum semnat de poetul bucovinean propune o certificare expresă a viziunii despre poezie şi, totodată, reiterarea unui tip de discurs poetic întru totul original, cu adăugarea unor elemente de noutate discursivă, fapt care relevă un poet ce îşi urmăreşte împlinirea cu competenţele specifice lectorului avizat/ creatorului de poezie din epoca modernă. E un aspect tratat fără ostentaţie dar cu o clarviziune remarcabilă: date fiind condiţiile determinate de parcursul nu tocmai standardizat al autorului, rezultatele sunt cu atât mai de efect. E un volum gândit în cicluri, delimitate atât stilistic, cât şi la nivel de imaginar poetic (…)

 

ANTIEROTICA

Poeme pentru exorcizarea fricilor unei fiinţe care „se târăşte sub sârma ghimpată” scrie Doru Mihai Mateiciuc în „Antierotica”. Sunt numeroase modurile în care poeţii îşi caută (auto)portretul, totdeauna în oglindă, fie aceea a lui Narcis din clipocitul apei izvorului, fie în oglinda lăuntrului, a cuvântului, poeziei, a Celuilalt, prietenul/duşmanul, a realului ori simbolului: Doru Mihai Mateiciuc îşi plasează poezia şi propria fiinţă în focarul oglinzilor paralele unde îşi regăseşte, mai întâi, religiozi­tatea, în orizonturi succesive, din trecut înspre prezent, apoi, trăirea erotică, într-o permanentă căutare, aşteptare, pândă şi, deo­potrivă, într-un refuz al acesteia, în antierotică, într-un „autoerosperdant”, cum spune într-un poem, unind, într-o sintagmă aproape bizară, sugestiile dragostei lui Narcis pentru propriul chip („autoeros”) şi ale pier-
derii în fricile dominante (…)